Tandem
prof. Elena-Simona DATCU
prof. Ecaterina OLTEANU
prof. Alin-Ionuț ZEVEDEI
Practicarea ciclismului în tandem presupune deplasarea pe bicicletă a două persoane, un pilot și un copilot, ce pedalează simultan, pilotul având rolul de conducător al bicicletei.
În vara anului 2018, trei elevi ai instituției noastre împreună cu cinci voluntari, alături de alți elevi deficienți de vedere și voluntari din țară, au avut ocazia să participe la Tabăra de vară Tandem BikeFland, ce s-a desfășurat la baza sportivă Complexul Sydney 2000 din Izvorani, jud. Ilfov. Tabara a avut ca scop inițierea în ciclism a elevilor cu deficiențe de vedere, oferirea oportunității persoanelor cu dizabilități de a practica sporturi paralimpice și a fost organizată de către Clubul Sportiv Tandem Arena. De asemenea, Fundația Tandem Arena, prin proiectul Tandem BikeFland, finanțat de Kaufland România a oferit în scopul utilizării de către elevii noștri, cinci biciclete tandem. Astfel, a luat ființă în cadrul liceului, clubul de tandem.
Nevoia înființării clubului de tandem a constat în deficitul de mobilitate personală în rândul elevilor cu deficiențe de vedere. În mod specific, prin înființarea clubului s-a avut și se are în vedere dezvoltarea mobilității prin practicarea de activități sportive (paraciclism). Una dintre problemele specifice persoanelor cu deficiențe de vedere este aceea că ele au foarte rar ocazia de a participa la activități sportive care să îi solicite din punct de vedere muscular și prin care să parcurgă distanțe în spațiul deschis. Paraciclismul este acel domeniu sportiv care îmbunătățește dezvoltarea musculară, capacitatea de efort cardiac și echilibrul, cu impact imediat asupra persoanei deficiente de vedere prin corectarea posturii corporale, dezvoltarea capacității de orientare spațială, creșterea stimei de sine și, nu în ultimul rând, sincronizarea și comunicarea cu partenerul văzător.
În
cadrul clubului de tandem s-au desfășurat antrenamente, iar rezultatele muncii elevilor
noștri și a piloților voluntari, sportivi în cadrul ACS Penteleu, nu au
întârziat să apară. Astfel, la Campionatul Național de Ciclism în tandem,
desfașurat la Cluj-Napoca, în luna octombrie, 2018, echipajul feminin a obținut
locul al III-lea, iar echipajul masculin a obținut locul al II-lea. Totodată,
ne mândrim și cu titlul de Randonneur Mondial/200 km, obținut de către un
echipaj masculin, în luna aprilie a acestui an.